
Majoritatea oamenilor sunt conștienți că , acum, pe Pământ are loc un proces revoluționar.
În mod obișnuit ne gândim la această perioada ca fiind experimentată doar prin multiple modificări apărute în corpul fizic, fără să realizam că, în același timp, și conștiința noastră umana evoluează.
Indiferent de nivelul la care se produc modificări forțele de evoluție vor construi energiile de- a lungul unei perioade până în momentul în care se va atinge masa critică. Exact acest lucru se întamplă în momentul prezent. Umanitatea este îndrumata spre un minunat salt în conștiință, într-o dimensiune superioară, și anume, în cea de a cincea dimensiune. Această tranzițe în dimensiunea a cincea include inclusiv pregătirea corpului fizic, pentru a suporta frecvențe de energie superioare.
Pe măsură ce frecvența energiei care ne înconjoară atât pe noi, oamenii, cât și Pamantul, continuă să crească, avem la dispoziție doua alegeri: fie să rămânem în energia în care suntem în acest moment, fie să participăm la evenimentele ce ne vor însoți corpul fizic pe parcursul creșterii vibrației.
Iata așadar de ce este esențial să ne activam corpul de lumină acum!
Pe măsură ce frecvența energiei care ne înconjoară atât pe noi, oamenii, cât și Pamantul, continuă să crească, avem la dispoziție doua alegeri: fie să rămânem în energia în care suntem în acest moment, fie să participăm la evenimentele ce ne vor însoți corpul fizic pe parcursul creșterii vibrației.</b>
